Oraşul Ungheni, de-a lungul anilor important centru administrativ, economic şi cultural dispune de un potenţial puternic de dezvoltare a turismului şi în special a turismului cultural. De-a lungul istoriei aici au avut loc multe evenimente istorice şi înseşi oraşul a dat naştere multor personalitati marcante, activitatea cărora face parte din patrimoniul cultural internaţional.
Aici In 1877 poposeşte ţarul Alexandru II, ţar al Rusiei între anii 1855 -1881, care a efectuat la Ungheni o trecere în revistă a trupelor ruseşti dislocate aici şi care urmau să participe la războiul ruso-turc din 1877 - 1878. În cinstea acestui eveniment, mai târziu, în 1903 aici este construită o biserica, lacaş de cult care activeaza şi azi şi care poarta numele kneazului rus Alexandru Nevski, arhitect Alexandru Bernardazzi, personalitate care a jucat un rol deosebit in dezvoltarea arhitecturii regiunii, utilizand procedee şi elemente de arhitectură italiană, bizantină şi rusă.
Tot o biserică, cu numele « Sfântul Nicolae » a fost edificată în Ungheni în anul 1882 de către prinţul Constantin Moruzi, originar din partea locului, domnitor al Moldovei între anii 1877- 1882. Aici el moare în 1886, fiind înmormântat in cavoul bisericii, ctitorită de el.
 Aici şi-a petrecut copilăria fiul său, Dumitru Moruzi, care mai târziu îşi face studiile la Sorbona, analist politic şi scriitor.
Aceste locuri păstrează memoria aflării aici a vestitului arhitect francez Alexandre Gustave Eiffel, care construieşte podul de cale ferată peste Prut în anul 1877, legând astfel cele două maluri ale râului.
Pe aici, in august 1885, trece tranzit cu trenul spre Odesa (Ucraina) Mihai Eminescu (1850- 1889), poet român, valoarea operei căruia a fost înalt apreciată pe arena mondială, făcând parte din patrimoniul cultural internaţional. Nu în zadar anul 1989, când s-au implinit lOO de ani de la trecerea in nefiinţă a poetului şi anul 2000, când s-au împlinit 150 de ani de la naşterea poetului a fost declarat de catre UNESCO, drept  « Anul Eminescu ».
La Ungheni în 1871 îşi scrie o parte din operele sale prietenul lui Mihai Eminescu scriitorul clasic Ion Creanga (1839 - 1889), scriitor realist, care a trait şi a activat la Iaşi in calitate de invatator, inspector şcolar şi unde publică o parte din scrierile sale.
Memoria celor căzuţi în luptele pentru eliberarea oraşului de sub ocupaţia fascistă în anii celui de – al doilea război mondial este consfinţită în Complexul memorial consacrat ostaşilor cazuţi, în Troiţa Martirilor Neamului (edificata in 1994) în memoria pământenilor căzuţi în conflictul din Transnistria (1992), executată dupa modelul unei troiţe din anii razboiului II mondial, găsită in cavoul Bisericii "Sfântul Nicolae".
Străzile oraşului, parcurile, frontispiciile clădirilor păstrează amintirea despre înaintaşii neamului prin operele de artă sculpturală  care se înalţă aici închinate clasicilor literaturii române Mihai Eminescu, Gheorghe Asachi, Ion Creangă.
Începând cu anul 2000, or. Ungheni găzduieşte Tabăra de Sculptură Ungheni, care se desfăşoară bienal în lunile august – septembrie şi la care participă sculptori profesionişti din Ţară şi de peste hotare, lucrările cărora sunt amplasate în aer liber în raza oraşului.
Alte evenimente culturale de amploare care se desfăşoară la Ungheni mai sunt Festivalul Obiceiurilor de lama (decembrie), Targul Olarilor (august).
Oraşul Ungheni dispune de condiţii de dezvoltare a turismului industrial prin existenţa în teritoriu a întreprinderilor industriale unice in ţară şi bazate pe tradiţii populare in domeniul ţesutului covoarelor, producerea articolelor de ceramică şi  producerea vinurilor, activităţi întruchipate în activitatea Fabricii de covoare Ungheni, Fabricii de ceramică, unica de acest fel in ţară şi a Fabricii de vinuri.
Oraşul Ungheni, împreună cu imprejurimile sale dispune de condiţii suficiente pentru dezvoltarea ecoturismului. La o depărtare de doar 30 km. de or. Ungheni, traseul dinspre Chişinău, se află Rezervaţia naturală "Codrii", iar numai la 20 km.- Rezervaţia naturală "Plaiul fagului" - două din cele cinci rezervaţii naturale existente în Moldova, complexe ale naturii, păduri vechi aflate sub ocrotirea statului. Tot în această zonă se află cele mai înalte dealuri din Moldova şi cele mai adânci văi. Această regiune a impresionat mult pe cei ce au trecut prin aceste locuri prin varietatea reliefului, florei şi faunei. Nu în zadar Vasile Docuciaev (1846 -1903), naturalist rus, profesor la Universitatea din Peterburg, aflandu-se in Basarabia (Republica Moldova de astăzi) într-o expediţie, pe baza analizelor căreia publică studiul "Cu privire la solurile Basarabiei", numeşte această regiune "Elveţia basarabeană".
Aici sunt amplasate staţiuni de odihnă pentru turiştii din ţară şi de peste hotare.
Istoria intreagă a localităţii este concentrată în Muzeul de Istorie şi Etnografie a or.Ungheni, care dispune de un patrimoniu de circa 4 mii exponate catalogate, inclusiv şi din epoca paleolitcului şi o mare parte de exponate asupra datării şi provenienţei cărora se lucrează încontinuu.

Numele iniţial al localităţii a fost Unghiul. Astfel s-a numit între anii 1462-1587 (v.”Documenta Romaniae Historica”, A. Moldova, vol.II, p.149-151, D.I.R., veacul XVI, A, Moldova. Vol.III (1571-1590), p.343-344).
    Toponimicul respectiv îşi are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit iniţial aşezarea, r.Prut formând aici, prin o cotire bruscă, un unghi perfect (v.”Cugetul”, revistă de istorie şi ştiinţe umaniste, 1994, nr.1, p.18). Alte denumiri n-a mai avut.
    Mahalalele şi cartierele poartă următoarele denumiri, denumiri ce-şi au originea :

•     Cartierul Dănuţeni, de la localitatea de altădată, inclusă în a.1973 în componenţa oraşului.
•     Cartierul Tineretului, de la vârsta sa, acesta fiind construit recent, în anii ’80.
•     Cartierul Bereşti, de la localitatea de altădată, inclusă în anul 1973 în componenţa oraşului.
•     Regiunea Mânzăteştii-Vechi, fost sat inclus în 1973 în componenţa oraşului.
•     Ungheni-Deal, parte a oraşului, altădată sat cu numele Deleşti, botezat astfel datorită poziţiei sale geografice – mai ridicat, pe o colină – în raport cu întreg oraşul.
•     Ungheni-Vale, este satul istoric, care constituie nucleul oraşului. Apelativul şi l-a luat de la aşezarea sa geografică, în valea Prutului, faţă de celelalte zone ale municipiului.

    Ungheniul este aşezat în centrul Moldovei vechi. Acest spaţiu face parte din extrema sudică a depresiunii  (văii) Prutului mijlociu. În depresiunea Prutului mijlociu, se află depresiunea de contract, adică o succesiune de văi colinare, care sfârşesc în aval şi sunt întretăiate de bătrânul fluviu, acesta fiind şi hotarul de vest al oraşului. Aşezarea localităţii este amplasată într-o zonă periferică, în care din cele mai vechi timpuri au existat condiţii favorabile schimbului dintre produsele dealurilor şi câmpiilor. De asemenea, prezenţa apei din abundenţă, precum şi deosebita fertilitate a solului, a condiţionat întemeierea vechiului sat, urmând ca ulterior, pe tot parcursul istoriei sale, acestuia să-i fie asigurată o populare constantă. Bineînţeles, nu putem omite aici şi faptul, destul de important, că Ungheniul s-a aflat dintotdeauna aşezat în vecinătatea imediată a unor importante căi comerciale din trecut, cum au fost “Marele Drum Comercial Moldovenesc” şi “Drumul Pescarilor”, nemaivorbind de numeroase drumuri războinice, astfel încât nu vom greşi dacă vom spune că aşezarea geografică a urbei de astăzi a fost condiţia esenţială întru apariţia şi evoluţia ei.
    Pe lângă faptul că oraşul este mărginit, dinspre apus, de răul Prut, prin localitate, ca afluenţi ai celui dintâi, mai curg două râuri; primul, chiar prin centrul aşezării. Acesta este râul Delia, numit în trecut, în documente medievale, Deala, probabil de la faptul că-şi începe cursul din şiragul de dealuri ale Basarabiei centrale, numit şi masivul Corneştilor. În forma sa actuală, însă Delia ar putea fi, precum arată literatura de specialitate, un nume de sorginte turanică (Spinei V. “Relaţii etnice şi politice în Moldova meridională în sec.X-XIII” Iaşi, 1985 pag.152).
    Cel de-al doilea râuleţ se numeşte Băileşti şi îşi trece cursul prin extrema sudică a oraşului, vărsându-se în r.Prut. Numele său se explică prin cel al văii din care îşi trage obârşia, Valea Băileşti, atestată documentar în veacul al XVII-lea. Alte ape, decât un lac aflat în imediata apropiere a centrului oraşului, nu mai există.
Iniţial, Ungheniul a fost sat. Prima sa menţiune documentară datează cu 20 august 1462 (v.D.R.N., A, Moldova, vol.II, p.149-151). Acest statut localitatea  l-a avut până în anul 1940, când în luna august sovieticii iau conferit statutul de oraş şi centru raional. Anterior acestui fapt, însă, la mijlocul secolului al XIX-lea, stăpânul aşezării, Mihai Buznea, înfiinţa aici, pe locul Ungheniului Centru de astăzi, un târg de produse agricole. În jurul acestuia, treptat s-a aşezat cu traiul populaţie alogenă, mai cu seamă după construirea căii ferate în 1871-1875, partea respectivă a satului urmând să se numească, până prin anii’70 ai veacului XX, Ungheni Târg.
    Pe teritoriul oraşului nu s-au efectuat săpături arheologice. Cu toate acestea, o retrospecţie de suprafaţă a teritoriului municipiului a scos la iveală vestigii ale unor aşezări din perioada culturii Cucuteni, Cerneahov. Apoi, întâmplător, aici au fost descoperite osemintele unui mamut din perioada terţiară. De asemenea, în spaţiul geografic al actualei localităţi se află 12 tumuluri de origine ne definită.
    Întemeietorii localităţii au fost din rândul populaţiei autohtone. Demografia aşezării a început să se schimbe începând cu mijlocul veacului al XIX-lea, odată cu construirea căii ferate, când, din necesitate de forţă de muncă, în Ungheni s-au aşezat cu traiul evrei, ruteni, ruşi.
    Potrivit datelor recensământului din a.1897, aici locuiau 1136 evrei, 72 ucraineni, 58 ruşi, 17 polonezi şi numai 456 moldoveni. Componenţa etnică a aşezării s-a schimbat începând cu 1944, odată cu instaurarea regimului sovietic. Conform recensământul populaţiei din a.1989 în Ungheni erau 40 mii locuitori.
    Despre familiile boiereşti, ce au stăpânit moşia oraşului în diferite perioade istorice se pot spune multe. La 1462 vedem stăpânea localitatea Pan Bratul, fiul Procelnicului. Acest Procelnicul era Stoian, boier în sfatul domnesc a lui Alexandru cel Bun şi participant la bătălia de la Gryunwald în 1422. Alte rude ale acestui războinic, stăpâneau aşezarea la 1490. Neamul acestora s-a stins la Ungheni prin secolul XVII. Începând cu domnia lui Vasile Lupu, aici cumpără părţi de moşii vărul acestuia, postelnicul Iorga, care murind a lăsat moştenire partea de sat surorilor sale Alexandra şi Creaţa. Ultimele, la rândul lor decedând şi-au lăsat averea în stăpânirea nepoţilor lor. Viaţa acestora s-a stins la Ungheni la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Cea de pe urmă dinastie care a deţinut proprietăţi la Ungheni, a fost cea a boierilor moldoveni Buznea. Ultimul descendent al acestei familii, Mihai, iubitor de istorie şi cultură românească, se stingea ruinat de avere la 1914.
    Cele mai de seamă familii boiereşti care au vieţuit, temporar, la Ungheni, a fost cea a lui Paul Gore şi Petre Cazacu. Primul a lăsat pentru colectivitatea locală drept moştenire un frumos parc din specii deosebite de arbori, dar care a fost distrus mai apoi. Este cu neputinţă să nu menţionăm aici pe prinţul Constantin Moruzi, vărul domnitorului moldovean Alexandru Moruz. Constantin a ctitorit aici frumoasa biserică “Sfîntul Nicolae”. Tot el este tatăl romancierului Dumitru Moruzi.