Toponimicul respectiv îşi are originea în aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit iniţial aşezarea, r.Prut formând aici, prin o cotire bruscă, un unghi perfect (v.”Cugetul”, revistă de istorie şi ştiinţe umaniste, 1994, nr.1, p.18). Alte denumiri n-a mai avut.
Mahalalele şi cartierele poartă următoarele denumiri, denumiri ce-şi au originea :
- Cartierul Dănuţeni, de la localitatea de altădată, inclusă în a.1973 în componenţa oraşului.
- Cartierul Tineretului, de la vârsta sa, acesta fiind construit recent, în anii ’80.
- Cartierul Bereşti, de la localitatea de altădată, inclusă în anul 1973 în componenţa oraşului.
- Regiunea Mânzăteştii-Vechi, fost sat inclus în 1973 în componenţa oraşului.
- Ungheni-Deal, parte a oraşului, altădată sat cu numele Deleşti, botezat astfel datorită poziţiei sale geografice – mai ridicat, pe o colină – în raport cu întreg oraşul.
- Ungheni-Vale, este satul istoric, care constituie nucleul oraşului. Apelativul şi l-a luat de la aşezarea sa geografică, în valea Prutului, faţă de celelalte zone ale municipiului.
Pe lângă faptul că oraşul este mărginit, dinspre apus, de răul Prut, prin localitate, ca afluenţi ai celui dintâi, mai curg două râuri; primul, chiar prin centrul aşezării. Acesta este râul Delia, numit în trecut, în documente medievale, Deala, probabil de la faptul că-şi începe cursul din şiragul de dealuri ale Basarabiei centrale, numit şi masivul Corneştilor. În forma sa actuală, însă Delia ar putea fi, precum arată literatura de specialitate, un nume de sorginte turanică (Spinei V. “Relaţii etnice şi politice în Moldova meridională în sec.X-XIII” Iaşi, 1985 pag.152).
Cel de-al doilea râuleţ se numeşte Băileşti şi îşi trece cursul prin extrema sudică a oraşului, vărsându-se în r.Prut. Numele său se explică prin cel al văii din care îşi trage obârşia, Valea Băileşti, atestată documentar în veacul al XVII-lea. Alte ape, decât un lac aflat în imediata apropiere a centrului oraşului, nu mai există.
Iniţial, Ungheniul a fost sat. Prima sa menţiune documentară datează cu 20 august 1462 (v.D.R.N., A, Moldova, vol.II, p.149-151). Acest statut localitatea l-a avut până în anul 1940, când în luna august sovieticii iau conferit statutul de oraş şi centru raional. Anterior acestui fapt, însă, la mijlocul secolului al XIX-lea, stăpânul aşezării, Mihai Buznea, înfiinţa aici, pe locul Ungheniului Centru de astăzi, un târg de produse agricole. În jurul acestuia, treptat s-a aşezat cu traiul populaţie alogenă, mai cu seamă după construirea căii ferate în 1871-1875, partea respectivă a satului urmând să se numească, până prin anii’70 ai veacului XX, Ungheni Târg.
Pe teritoriul oraşului nu s-au efectuat săpături arheologice. Cu toate acestea, o retrospecţie de suprafaţă a teritoriului municipiului a scos la iveală vestigii ale unor aşezări din perioada culturii Cucuteni, Cerneahov. Apoi, întâmplător, aici au fost descoperite osemintele unui mamut din perioada terţiară. De asemenea, în spaţiul geografic al actualei localităţi se află 12 tumuluri de origine ne definită.
Întemeietorii localităţii au fost din rândul populaţiei autohtone. Demografia aşezării a început să se schimbe începând cu mijlocul veacului al XIX-lea, odată cu construirea căii ferate, când, din necesitate de forţă de muncă, în Ungheni s-au aşezat cu traiul evrei, ruteni, ruşi.
Potrivit datelor recensământului din a.1897, aici locuiau 1136 evrei, 72 ucraineni, 58 ruşi, 17 polonezi şi numai 456 moldoveni. Componenţa etnică a aşezării s-a schimbat începând cu 1944, odată cu instaurarea regimului sovietic. Conform recensământul populaţiei din a.1989 în Ungheni erau 40 mii locuitori.
Despre familiile boiereşti, ce au stăpânit moşia oraşului în diferite perioade istorice se pot spune multe. La 1462 vedem stăpânea localitatea Pan Bratul, fiul Procelnicului. Acest Procelnicul era Stoian, boier în sfatul domnesc a lui Alexandru cel Bun şi participant la bătălia de la Gryunwald în 1422. Alte rude ale acestui războinic, stăpâneau aşezarea la 1490. Neamul acestora s-a stins la Ungheni prin secolul XVII. Începând cu domnia lui Vasile Lupu, aici cumpără părţi de moşii vărul acestuia, postelnicul Iorga, care murind a lăsat moştenire partea de sat surorilor sale Alexandra şi Creaţa. Ultimele, la rândul lor decedând şi-au lăsat averea în stăpânirea nepoţilor lor. Viaţa acestora s-a stins la Ungheni la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Cea de pe urmă dinastie care a deţinut proprietăţi la Ungheni, a fost cea a boierilor moldoveni Buznea. Ultimul descendent al acestei familii, Mihai, iubitor de istorie şi cultură românească, se stingea ruinat de avere la 1914.
Cele mai de seamă familii boiereşti care au vieţuit, temporar, la Ungheni, a fost cea a lui Paul Gore şi Petre Cazacu. Primul a lăsat pentru colectivitatea locală drept moştenire un frumos parc din specii deosebite de arbori, dar care a fost distrus mai apoi. Este cu neputinţă să nu menţionăm aici pe prinţul Constantin Moruzi, vărul domnitorului moldovean Alexandru Moruz. Constantin a ctitorit aici frumoasa biserică “Sfîntul Nicolae”. Tot el este tatăl romancierului Dumitru Moruzi.
| < Anterior | Următor > |
|---|
